Buna Irina, daca ar fi spus cineva ca o sa vina ziua in care iti voi lua un interviu nu as fi crezut. Asadar, iata-ne fata un fata. Ce mai faci?
Buna, Dan. Din punctul meu de vedere, ceea ce urmează nu este un interviu, ci doar o discuţie a unor vechi cunoştinţe pe care pasiunile comune îi ajută să se reîntâlnească. Cum nu ne-am mai văzut de mult timp, mi-e destul de greu să îţi spun ce fac. Dar, în câteva cuvinte, îţi pot spune că încerc să îmi fac viaţa frumoasă. Pentru mine, asta înseamnă să mă bucur de tot ce am, să elimin orice false probleme şi nemulţumiri, să pun suflet în munca mea şi să învăţ. Am rămas cum mă ştiai – am o mare nevoie să învăţ, cred că mă ajută să mă simt tânără :).

Am aflat de Cromatica Photography de pe Facebook si curiozitatea m-a indemnat sa va vizitez site-ul. Ce este Cromatica Photography?
Cromatica Photography este o parte a planului despre care îţi vorbeam, de a ne face nouă (şi altora, sperăm) viaţa mai frumoasă. Chiar dacă a devenit, evident, o afacere de familie, profitul pe care mizăm cel mai mult este bazat pe nişte sentimente de libertate, de independenţă, de mulţumire sufletească, de prietenii câştigate… Este extraordinar să lucrezi cu plăcere, să nu îţi fie silă de ziua de luni, să îţi placă şi să te placă oamenii care îţi dau de lucru, să primeşti telefoane sau emailuri de mulţumire după fiecare lucru bine făcut. Iar prieteniile care se creează de multe ori între noi si cei cu care lucrăm ne fac să ne simţim foarte norocoşi. Sigur pentru astfel de lucruri trebuie (şi merită) să munceşti foarte mult.

Nu te stiam cu inclinatii catre fotografie. Este o pasiune care s-a nascut mai tarziu?
Nici eu nu mă ştiam. Părinţii şi profesorii mei credeau că înclinaţiile mele sunt doar spre literatură, limbi străine… Dar au fost câteva lucruri din copilărie care m-au făcut să îmi doresc să fiu fotograf. Mai întâi, faptul că ani la rând mi-a făcut fotografii unchiul celei mai bune prietene, un domn pentru care fotografia este doar un hobby, dar care are talentul şi priceperea marilor profesionişti. A avut o mare influenţă asupra mea, pentru că îl îndrăgesc şi îl admir foarte mult. Apoi, a fost descoperirea unui album de familie foarte vechi, cu fotografii de peste 100 de ani. Cineva în familie avusese, în mod evident, o mare pasiune pentru fotografii. În facultate, studiile mele s-au îndreptat tot mai mult spre texte reflectate în imagini şi invers. Era începutul. Robert, în schimb, este un grafician de televiziune şi un web designer plin de creativitate, aşa că drumul lui spre fotografie a fost mai puţin întortocheat decât al meu şi mai previzibil.

Ce este mai important intr-un demers de genul asta: talentul sau studiul?
Ştii cum spune Nichita Stănescu: Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu nu aş scrie şi e o falsă modestie să spui “Domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia, dar nu prea cred dacă am talent sau dacă n-am talent.” Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru că pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug cu o picătură în plus sensibilităţii contemporane, o formulare mai nouă, mai adecvată etc.
Dacă nu am crede în mesajul fotografiilor noastre, pur şi simplu nu am face asta. Dar pentru a adăuga acea picătură senisbilităţii contemporane, acea formulare mai nouă şi mai adecvată, trebuie să studiezi fără oprire. Ai de învăţat şi de la cei mai în vârstă, şi de la cei mai tineri; şi din pictură, şi din arhitectură, literatură, matematică… din aproape orice.

Ce tipuri de oameni apeleaza la voi si cum ati reusit sa va ridicati printre atatia amatori cu etichete de profesionisti.
Una dintre cele mai frumoase surprize a fost să descoperim că oamenii care vor să colaboreze cu noi ne cunosc destul de bine. Marea majoritate vine prin recomandarea altora. Alţii ne urmăresc blog-ul si pagina de Facebook. Când ne vedem, deja ne întreabă despre băiatul nostru :). Este un lucru extraordinar, care ne simplifică foarte mult munca. Nu se aşteaptă de la noi să fim zgomotoşi, să facem glume de “pozari”, să apărem îmbrăcaţi la nunta lor ca nişte pescari la gârlă. Nici noi nu ne aşteptăm ca ei să asculte manele, să strige darul sau să vină cu limuzina albă la nuntă. Sunt oameni foarte diferiţi, dar nu putem să nu observăm că toţi sunt educaţi, informaţi, ştiu foarte bine ce vor, şi, mai ales, sunt iubitori de fotografie.

Cine planifica sedinta foto? Exista un scenariu pre-stabilit sau va adaptati la ce gasiti la fata locului?
Noi nu ne “regizăm” fotografiile. Nici măcar şedinţa foto. Încercăm să o transformăm în ceva cât mai firesc. Vrem ca cei pe care îi fotografiem să petreacă cu noi câteva ore plăcute – ne plimbăm, vorbim, bem o cafea etc. În timpul acesta, noi le vom face nişte fotografii. Este alegerea lor dacă stau îmbrăţişaţi, dacă se sărută, dacă se tachinează sau glumesc în continuu. Important este ca de fiecare dată când vor revedea fotografiile să îşi amintescă ce vorbeau, cum se simţeau, ce idei le-au venit – adică ceva real şi care să îi reprezinte. Nu am avea nicio mulţumire dacă şi-ar aminti de noi spunându-le “acum faceţi ca şi când…”. Nu sunt modele, sunt oameni care vor să păstreze amintirea unor zile şi a unor sentimente speciale.

 

Aparatul este important intr-o sedinta foto. Ce model de aparat folositi? Sau care este obiectivul cel mai des utilizat?
Noi folosim aparate şi obiective Canon – pentru că aşa am avut de la început, şi e de preferat să ai o continuitate, dar mai ales pentru că nu ne-au dezamăgit niciodată. Amândoi avem câte un Canon EOS 5D Mark II şi diverse obiective pe care le iubim. Eu folosesc mult 35mm f/1.4L şi 70-200mm f/2.8L. Robert lucrează cu 16-35 f/2.8L II sau 24mm f/1.4L II şi cu 50mm f/1.4. Pe obiectivul achizitionat recent, EF 85mm f/1.2L II USM Autofocus Lens, încă “ne batem”.

Participati amandoi la evenimente?
Da, întotdeauna mergem amândoi. Şi avem toate motivele să facem acest lucru: ne place să lucrăm împreună, ne ajutăm, ne coordonăm, ne distrăm, suntem siguri că întotdeuna putem oferi ceea ce am promis. Cei mai mulţi fotografi lucrează cu un asistent, nu cu un alt fotograf. Noi suntem doi fotografi cu stiluri, abilităţi şi perspective diferite, care surprindem mult mai multe momente speciale. Este adevărat că din această cauză mergem la mai puţine evenimente decât acele cupluri care lucrează separat, cu asistenţi. Dar mizăm pe faptul că lucrând aşa, nu ne vom pierde entuziasmul şi nici nu vom sacrifica în vreun fel calitatea.

Care a fost prima sedinta foto care a deschis drumul Cromatica Photography?
Noi am pornit cu ajutorul fotografului Relu Calotă. La început este foarte greu, pentru că nu ai un portofoliu. Ca să ajungi la nunţile frumoase, pe care ţi-ai dori să le fotografiezi şi tu cândva, trebuie să înveţi de la cineva care este deja acolo unde ţi-ai propus tu să ajungi. Relu era deja un fotograf foarte apreciat când noi doar ne făceam planuri. A acceptat să îl ia pe Robert la nunţi şi să fotografieze împreună. Concurenţa în acest domeniu este foarte puternică şi nu ştiu câţi fotografi ar fi avut generozitatea lui Relu, de a îndinde mâna unui începător. Apreciez în mod deosebit oamenii care nu se tem să înveţe şi pe alţii ceea ce ştiu ei. Încercând să duc cumva mai departe ceea ce a făcut el pentru noi, lucrez de vreo doi ani ca voluntar pentru o fundaţie care oferă gratuit cursuri de fotografie copiilor şi adolescenţilor.

Care a fost cea mai dificila sedinta?
Am lucrat mai greu cu oameni cu care nu ne cunoşteam suficient şi nici nu simţeam că suntem “pe aceeaşi frecvenţă”. Încercăm să nu repetăm astfel de greşeli. Au fost foarte grele şi momentele de profundă tristeţe sau îngrijorare care au apărut uneori la nunţi… Când rezonezi cu cineva, rezonezi şi cu durerile lui. Este o muncă mult mai delicată şi mai solicitantă decât poate părea la prima vedere.

Exista si partea de post procesare a imaginii sau faceti asta doar la cerere?
Toate fotografiile noastre sunt prelucrate – nu doar o parte dintre ele, nu doar cele care intră în albumul foto sau care apar pe blog. Prelucrăm între 600 şi 1200 de fotografii după fiecare eveniment. Este o muncă migăloasă şi consumatoare de timp, dar când sunt toate gata te simţi extraordinar.

Acum fotografia digitala ofera multe avantaje. Totusi pozele pe film isi pastreaza o vraja aparte, mai ales cele alb-negru. Obisuiti sa folositi si aparate cu film clasic?
Noi lucrăm doar cu aparate digitale deocamdată. Dar preţuim foarte mult fotografiile pe hârtie şi albumele foto. Am înţeles cu ceva ani în urmă că degeaba avem mii de fotografii în calculatoare, tot albumele îţi aduc cea mai mare bucurie şi ele vor rămâne cândva în mânile copiilor şi ale nepoţilor noştri. Fotografia alb-negru este plină de farmec, într-adevăr, şi nu cred că va dispărea niciodată.

Pentru cei care simt ca au o chemare spre fotografie ce sfat le dai? Am observat ca exista moda asta cu aparatele si obiectivele cat mai scumpe fara sa se stie exact ce fac ele…
Dacă ai o chemare, găseşti un drum. Dacă vrei să faci o afacere din fotografie (şi nu numai), trebuie să ai abilităţile unui om de afaceri: să ştii să îţi faci un plan, să ştii să investeşti, să ai lucrurile în permanenţă sub control, să contezi pe contabili şi avocaţi buni, să negociezi etc. Cu alte cuvinte, în pasiunea ta poţi investi cât şi cum vrei, nu cred că există reguli. Dar într-o afacere trebuie să investeşti cât mai puţin şi să ai un profit cât mai mare. Dacă îţi cumperi echipamente foto foarte scumpe, trebuie să ştii că sunt foarte greu de asigurat. Şi uneori cad, se pierd, sunt furate… Deci trebuie să “îţi permiţi” şi să le înlocuieşti. Cât despre ceea ce spuneai tu, că sunt persoane care au echipamente complicate şi scumpe pe care nu ştiu să le utilizeze… aşa este, dar poate sunt în curs de învăţare. Să nu uităm nici că, mai ales printre bărbaţi, sunt foarte mulţi colecţionari de aparate sau amatori de gadgeturi.

Mergi cu aparatul foto pe strada ca sa fii pregatita in cazul in care vezi o scena interesanta sau un eveniment?
La început aşa făceam. Ani de zile am avut un aparat cu noi oriunde şi oricând – pentru că altfel nu înveţi şi nu ajungi să vezi ca un fotograf. Acum ne luăm aparatele doar când ieşim în weekend, când plecăm din oraş sau din ţară. Explicaţia nu este că ne-am lenevit, ci că nu mai avem niciun aparat compact. Vom cumpăra anul acesta unul micuţ, rezistent şi cât de bun posibil – pentru Andrei, băiatul nostru. Probabil că îl vom folosi şi noi din când în când, dacă ne punem bine cu Andrei ;).

Daca ti-as da un singur minut si un singur cadru ce locatie de pe glob alegi?
Sunt un fotograf de portrete. Vreau doar o privire. Dacă este a vecinului de bloc sau a unui membru de trib din Amazon, pentru mine este irelevant. O privire expresivă, intensă, care să mă bântuie, să mă facă să îmi pun întrebări şi să îmi imaginez tot felul de lucruri… Pot alege asta?

Am aflat cu surpindere si mahnire despre pierderea suferita acum cateva luni. L-am cunoscut pe tatal tau si pot spune ca era un om remarcabil! O fire deschisa si vesela ca a lui rar mi-a fost dat sa intalnesc. Daca ar fi sa ii dedici o singura fotografie din toata arhiva ta care ar fi aceea?

Îţi mulţumesc pentru cuvintele despre tatăl meu. A fost, într-adevăr, un om extraordinar de generos şi avea o fire veselă. Dar mai avea o latură, mai puţin cunoscută. Era incredibil de sensibil şi de emotiv. Tatălui meu îi dădeau lacrimile de bucurie şi de mândrie când eu sau sora mea făceam cel mai simplu şi mai banal lucru. Când desenam ceva, când luam un premiu, când mergeam la o olimpiadă, când scoteam vreo obrăznicie haioasă. După ce s-au născut cei doi băieţi, al sorei mele şi al meu, spunea oricui că e cel mai fericit om. Venea de la muncă direct la nepoţi şi îi ducea în parc. Ne zicea cu vocea tremurând de emoţie: „Doamne, ce băieţi aveţi! Sunt extraordinari”. Pentru fetele şi pentru nepoţii lui nu a fost niciodată prea obosit, indispus, ocupat. Aşa că, gândindu-mă la întrebarea ta, îmi dau seama că orice fotografie făcută de mine i-ar fi umplut sufletul de mândrie tatălui meu, dar cel mai mult l-ar fi bucurat una cu nepoţii lui. De altfel, ultimul cadou pe care i l-am făcut, cu doar două săptămâni înainte de a-l pierde, a fost o ramă foto digitală, plină de fotografii cu băieţeii noştri. L-a bucurat foarte mult.

Daca ti-am starnit curiozitatea, fa-le o vizita pe site-ul Cromatica Photography. Cine stie cand vei avea nevoie de ei!